Frunze de ceai februarie 14, 2008

L-am urmarit pe copilul batran printre umbrele orasului vechi. Cand a intrat in casa femeii am crezut ca e al nostru .Dar el,imbratisand femeia,disparea si aparea dupa bunul plac.Abia intr-un tarziu i-am intuit secretul.In momentul in care am inteles ca poate controla timpul, Pamantul s-a crapat sub el,si el a cazut in maruntaiele lui.I-am urmarit caderea cu privirea pana cand privirea mea a devenit totuna cu caderea lui.Iar el a devenit eu.M-am izbit cu corpul de pamant iar acesta s-a faramitat.Am cazut intr-o incapere ,in inima Pamantului.Acolo,un prieten foarte vechi,atat de vechi incat nu mai imi aminteam nimic despre el,ci doar o senzatie stranie de familiaritate m-a facut sa il recunosc dupa chipul maroniu,de personaj de desen animat,prepara un ceai.Facea trei ceaiuri.”Ai ajuns la timp a spus el.De fapt,ai iesit in afara lui,mai adauga zambind.Si imi oferi trei cesti de ceai.Pe prima scria “intelepciune” si am baut din ea.Am gustat si din a doua dar nu imi amintesc ce scria pe ea ,pentru ca o alta realitate a substituit-o pe aceea cu brutalitate.O alarma,un gest reflex si un regret.Ca nu am aflat nici de data asta unde sunt ,cine sunt si de ce sunt. Dar am aflat ca sunt.Si asta ar trebui sa fie tot ce conteaza.Gandul asta ma mai coaguleaza si azi.